Inaugurarea cabinetului de recreere pentru copiii din Şcoala Specială nr. 12, din sectorul Botanica
Astăzi, cu bucurie și entuziasm, am marcat un moment important în viața Școlii Speciale nr. 12 pentru copii hipoacuzici și cu surditate tardivă – inaugurarea cabinetului de recreere pentru copii!
La eveniment au fost prezenți viceprimarul Capitalei, Angela Cutasevici, pretorul sectorului, Diana Guba, șeful Direcţiei educaţie, tineret şi sport, sectorul Botanica, Ion Musteaţă, alături de alți colaboratori și susținători ai acestui proiect.
Această inițiativă va oferi elevilor un spațiu dedicat relaxării, învățării prin joc și dezvoltării abilităților sociale. Acum, copiii vor avea oportunitatea de a se exprima liber și de a se bucura de activități educative și recreative într-un mediu adaptat nevoilor lor.
Mulțumim tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui proiect! Împreună, creăm un viitor mai bun pentru fiecare copil!