Prin disciplina Educaţie tehnologică, procesul de învăţământ pune accent pe individ ca personalitate distinctă, ca germene al unei chemări aparte. Individului i se prezintă o gamă de domenii de activitate, el având posibilitate să opteze, după dorinţă, pentru unul dintre ele. Diversitatea modulelor disciplinei Educaţie tehnologică la toate ciclurile de învăţământ vizează apropierea treptată şi sigură a educatului de aptitudinile sale naturale, amplificarea capacităţilor creatoare şi a disponibilităţilor pentru invenţie şi inovaţie.
”Lumea se schimbă, şi cu ea şi locul omului în această lume. În întreaga Europă, responsabilii învăţământului caută să atenueze divorţul dintre educaţia primită şi viaţa profesională viitoare. Aşa s-a născut educaţia tehnologică, integrată progresiv în programele şcolare si devenită o nouă disciplină de studiu”
Educaţia tehnologică este o componentă a noii culturi generale, fiind disciplina care reprezintă ”poarta deschisă spre societatea de mâineî şi care are scopul de a forma la elev cultura tehnologică necesară pentru a-l pregăti să facă faţă provocărilor unei societăţi atât de tehnologizate cum este cea actuală şi cum va fi cu siguranţă societatea de mâine”
În cadrul acestor lecții elevii cu deficineță de auz manifestă un interes deosebit, depun multă străduință în crearea ”frumosului”.